top of page

Despre mine

Despre mine

Atunci când promit ceva în numele Lui Dumnezeu, din acel moment îmi valorez viaţa mai puţin decât ruperea promisiunii în mod tendenţios sau premeditat pentru obţinerea unui avantaj pământesc. De aceea puteţi înţelege de ce vă puteţi baza pe mine că voi face tot ce îmi stă în putere să livrez un rezultat pozitiv în tot ce promit. Dacă dintr-un motiv sau altul nu am să reuşesc să duc până la capăt proiectul pornit, am să vă anunţ şi chiar cer ajutorul la timpul potrivit.

 

Dragi români, am nevoie de dumneavoastră să îmi scrieţi, să doriţi să mă cunoaşteţi, pentru a înţelege de ce îmi doresc atât de mult să ajut ţara noastră să devină mult mai respectată. Adăugaţi idei noi pe website pe care doriţi să le dezbatem în această campanie. În final, dacă veţi considera că sunt acel candidat pe care doriţi să îl instalaţi la conducerea ţării, am să vă rog să printaţi un pliant electoral de pe website-ul meu, pe care să îl afişaţi doar în locurile legale din întreaga ţară, acolo unde vă aflaţi. Doar în acest mod vom putea să ne mândrim cu o adevărată campanie curată şi fără datorii care să ne creeze o gaură neagră în buzunare.

 

Dintre celor cărora le-am mărturisit că doresc să îmi dedic viaţa pentru a ajuta ţara noastră să îşi recapete RESPECTUL şi mai ales să devină un loc minunat în care să ne petrecem viaţa, am fost întâmpinat de acelaşi comentariu în proporţie de 90%:

 

„Jocurile sunt făcute în România” şi un om care îl aduce pe Dumnezeu în politică cu intenţii bune de a ajuta şi construi pe bază de sinceritate nu are NICI O ŞANSĂ de câştig.

Mi s-a spus că dacă nu mă pot alinia la un nivel de minciună sau furt în anumite cercuri, nu am ce căuta în acest domeniu.

 

Dragi fraţi şi surori, CHIAR AŞA SĂ FIE? E bine să întârziaţi cu o secundă înainte de a răspunde cu DA la această întrebare. Fără să realizaţi, e posibil să vă autocondamnati viitorul. Este ca şi cum aţi conştientiza că în România, doar una este filozofia: „Trăim pentru că e păcat să murim”

 Haideţi să fim pozitivi. Dumnezeu nu a creat un loc atât de minunat pentru că noi să trăim în tristeţe şi într-un stres conţinu.

În cazul în care nu doriţi ca eu să vă reprezint, NU ESTE NICI O PROBLEMĂ. Fraţi şi surori români, luptaţi dumneavoastră pentru un viitor mai bun al ţării noastre. Uniţi-vă, fiţi optimişti şi schimbaţi lucrurile care nu vă plac în România. Nu mai acceptaţi ceea ce vi se oferă doar pentru că vă consideraţi neputincioşi, slabi, fără putere. De ceva timp am învăţat de la câţiva oameni extraordinari care au trăit sau încă mai trăiesc pe acest pământ (Jim Ron, Stuart Wilde, Wayne Dyer, Tony Robbins, Leş Brown, John Maxwell etc. Dar mai ales de la ISUS Cristos), că cel mai important pentru oamenii de pe acest pământ este să cunoască în termeni cât mai exacţi, direcţia în care merg. Modul în care societatea actuală a fost manipulată psihologic pentru a consuma excesiv tot ce este mai nou şi mai scump, la care a contribuit şi progresul prea rapid tehnologic a adus majoritatea oamenilor de pe planetă la un nivel de confuzie total. Un fel de ceaţă mintală deasă ca o plasă, greu de străpuns.

Permiteţi-mi să folosesc toate aceste lecţii de viaţă şi să ofer tuturor românilor o soluţie prin care să se unească într-un scop comun şi în acest mod să REUŞIM. Sunt suficienţi 30 de ani, sunt sigur că şi dumneavoastră consideraţi la fel.

Ne-am pierdut identitatea şi am acceptat ideea că suntem prea slabi să mai ripostăm. La revoluţie ni s-a promis un vis frumos, care mai târziu s-a transformat într-un coşmar real. ROMÂNI dragi, fraţilor şi surorilor chiar trebuie să credem că se poate! Chiar se poate să ne recăpătăm respectul cuvenit. Trebuie să înţelegem că singura modalitate este printr-o unitate.

Nu prin violenţă, ci prin inteligenţă.

 

Atunci când am acceptat să renunţ la slujba de pompier în românia pentru a devenii taximetrist în Marea Britanie, am considerat a fi un pas greşit pentru planul pe care îl aveam de a ajuta România în viitor. În prezent am ajuns la concluzia că prin interacţiunea cu peste 10 000 de oameni din toate clasele sociale (din Marea Britanie şi de pe întreaga planetă), a fost exact ceea ce mi-a trebuit pentru a înţelege, pentru a învăţa şi experimenta personal ceea ce funcţionează în ţările dezvoltate şi putem folosi în România din 2020. În acelaşi timp am înţeles şi ceea ce e bine să evităm să copiem de la aceste societăţi dezvoltate. Câţi dintre dumneavoastră românii din diaspora nu mă puteţi susţine în aceste declaraţii?! Toate aceste experienţe vor constitui baza pe care am să aşez RECONSTRUCŢIA ţării noastre aşa cum ne dorim de mai bine de 30 de ani.

Doresc să menţionez şi faptul că în perioada aceasta am aprofundat şi alte subiecte care vor fi importante pentru noi toţi. Nutriţie, dezvoltare personală pentru copii, sisteme de memorare inteligente, protecţia mediului prin educarea copiilor, etc.

 

·       Momentan studiez la facultatea de Ştiinţele Mediului din cadrul universităţii din Plymouth UK.

·       Conduc o fundaţie prin care încerc să ajut copiii din întreaga lume (în timp) să înveţe să planteze câte un copăcel şi o flore în fiecare primăvară pentru a învăţa să aibă grijă de planetă care o să le asigure cele necesare pentru viitor. Educarea copiilor în a învăţa să mulţumească sincer măcar odată pe an planetei pământ, prin folosirea unor idei ingenioase. O altă activitate inclusă în fundaţie, include încercarea de a ajuta comunitatea locală să îşi crească nivelul turistic, cât şi alte activităţi adiacente propuse pentru viitor.

·       Sunt autorul unei cărţi de copii.

Până în prezent am scris o carte de copii „Scopul Comun al Tuturor Copiilor” care are ca scop educativ să educe copiii să planteze flori şi pomişori în fiecare an. Cartea a fost publicată pe Amazon în 7 limbi, iar în prezent mai sunt alte 5 traduceri în lucru şi care vor fi publicate în curând.

·       Deţin cetăţenie dublă, Romano-Britanică.

·       Ca şi sursă de venit am păstrat acelaşi loc de muncă de taximetrist şi pe care îl desfăşor în timpul liber atunci când nu sunt la facultate sau la întâlniri pentru fundaţie.

 

 

Deviză personală: Dacă nu e împotriva naturii, nimic nu e imposibil de obţinut pentru oameni. Cândva zborul era considerat împotriva naturii, însă oamenii au găsit totuşi o soluţie alternativă.

Revin şi spun tuturor românilor: Se poate! Dacă ne dorim cu adevărat, se poate!

 

Orice român cunoaşte că buruienile vor încerca întotdeauna să preia controlul oricărei grădinii de trandafiri. Trebuie să acceptăm acest fapt şi să încercăm în permanenţă să apărăm valorile ţării noastre de buruieni ca; fraudă, corupţia, abuzul de putere, lipsa educaţiei minime, distrugerea mediului înconjurător pentru câştiguri financiare de moment şi alte cauze similare. Cu toţii ne-am săturat de situaţia politică actuală din România, iar acum a sosit timpul nostru de a REFACE ce a fost distrus şi CONSTRUI ce ne dorim cu toţii de atâta timp. Acum avem ocazia de a refuza să mai acceptăm oferta primită la revoluţie, care ne promitea un rezultat de vis în schimbul a câtorva ani de muncă sârguincioasă şi care s-au transformat într-un coşmar plin de muncă silnică şi o traiectorie de picaj în gol pentru economia ţării noastre.

 

 

Aici găsiţi câteva afişe electorale pe care am să vă rog ca prin amabilitatea dumneavoastră să le printaţi (măcar unul) şi pe care să le lipiţi pe panourile electorale din localităţile în care locuiţi.

Doar împreună putem reuşi să schimbăm cu adevărat ţara noastră, care acum este foarte tristă, desi este o ţară cu adevărat minunată din foarte multe puncte de vedere. Aşa cum am menţionat şi în pagina anterioară, cu cât mai mult ajutor voi primi din partea dumneavoastră, cu atât avem mai multe şanse de câştig şi cu atât mai puţine favoruri de oferit după alegeri pentru replata (inzecit) a acestora. În cazul meu doresc să nu am nici o datorie electorala fata de nici un sponsor, ci doar catre cetăţenii ROMÂNI.

 

 

Doar prin unirea tuturor românilor într-un scop comun, reuşim să recâştigăm respectul României la nivel internaţional, printr-o schimbare cu adevărat pozitivă de la situaţia politică actuală.

Este imposibil să votăm acelaşi sistem care ne-a adus dezamăgire de zeci de ori în trecut şi să ne aşteptăm să obţinem un rezultat diferit în viitor.

bottom of page