top of page

Finanţarea campaniei electorale

Finanţarea campaniei electorale

Este timpul să dezvoltăm şi acest subiect sensibil (însă cu o importanţă solidă), pentru a ne asigura succesul în demararea reconstrucţiei ţării noastre aşa cum ne dorim şi să arătăm că nu mai putem aştepta livrarea promisiunii făcute de ei în urmă cu trei decenii.

 

În prezent, în România s-au ajuns să se vehiculeze sume de 5-8 milioane Euro pentru finanţarea unor campanii electorale şi aceasta în pofida faptului în care se cunoaşte clar ca mulţi români nu îşi permit să îşi finanţeze nici măcar necesităţile de bază zilnice.

Dacă încercăm să obţinem o sumă estimativă de bani cheltuiţi la fiecare sesiune de alegeri, vom înţelege că se poate ajunge cu uşurinţă la sume de zeci de milioane de euro.

 

Doamnelor şi domnilor, fraţi şi surori români, dacă ceea ce aţi citit până aici (din programul pe care doresc să îl introduc eu în România) consideraţi a fi corect şi benefic, atunci este momentul să mă ajutaţi să câştigăm.

 

Dacă dintre cei 19 milioane de alegători, dumneavoastră reuşiţi să convingeţi măcar unul că acum a venit momentul să ne unim pentru a schimba direcţia descendentă pe care România se află de prea mult timp, atunci cred sincer că vom reuşi. Vă rog să încercaţi să nu vă lăsaţi pradă anumitor preconcepţii prin care să consideraţi că doar un anumit tip de politician poate conduce ţara noastră. E posibil ca în ultimii 30 de ani să fi încercat toate tipurile de candidaţi politici şi din păcate, rezultatul pare să fie din ce în ce mai urât. Alegeţi un cetăţean de-l vostru care a câştigat experienţa necesară pentru a ajuta România să se redreseze, din experienţă proprie şi nu din filme sau zvonuri.

 

Vin înaintea dumneavoastră cu mâinile curate şi de aceea am ales să nu apelez la nici un om bogat de afaceri să mă susţină financiar pentru această campanie electorală. Nu doresc să deţin nici o datorie care la un moment dat să fiu nevoit să o returnez în formă de favoare survenită din buzunarele noastre.

Români din România şi de pretutindeni, vă rog să încercaţi să nu vă lăsaţi pradă unor declaraţii din partea unora care doresc să păstreze ceea ce ţara noastră este azi şi dezastrul în care aparent se îndreaptă, pentru a renunţa la luptă şi speranţă pe care noi toţi o datorăm României.

Trebuie să credeţi atunci când menţionez de nenumărate ori că singura şansă a României este ca noi toţi să învăţăm să luptăm împreună pentru un scop comun pentru o şansă reală de reuşită.

bottom of page