top of page

Înfiinţarea unei comisii

Înfiinţarea unei comisii care să stabilească dacă o anumită firmă sau o ramură a industriei naţionale afectează prin activitatea prestată (la începerea activităţii sau chiar şi din evoluţia observată pe parcursul activităţii firmei), viitorul ţării din orice punct de vedere

 

În ţările dezvoltate (şi nu numai) din lume au fost înfiinţate firme care încă de la înfiinţare (sau chiar prin domeniul de activitate declarat la înfiinţare) au ajuns să afecteze zeci şi sute alte firme din industria din care fac parte (şi chiar şi din industriile adiacente), până la nivelul la care mii de angajaţi au fost în mod direct sau indirect afectaţi, în detrimentul statului (care de obicei suportă consecinţele prin tentativa de a susţine financiar la un nivel foarte slab de subzistenţă) şi a mediului înconjurător. Toate aceste efecte negative pentru statul, oamenii afectaţi din industrie şi a mediului înconjurător, în beneficiul a câtorva oameni (ajunşi la un nivel absurd de bogăție şi statut în societate) care par să fie posedaţi de un singur gând, competiţia pentru locul fruntaş în topul... FORBES.

O altă veste negativă adăugată la această poveste, vine din faptul că nici măcar angajaţii acestor firme uriaşe (angajaţi direcţi sau indirecţi) nu se pot lăuda cu un tratament corect din partea acestor firme. Adesea, aceste firme au fost acuzate de subjugarea (în mod direct sau indirect) angajaţilor sau a colaboratorilor săi, sau exploatarea acestora până la un nivel de sclavagism modern, sau chiar sugrumarea financiară a colaboratorilor acestora prin metode incorecte sau ilegale.

 

România va înfiinţa o comisie (în cadrul actualului OPC) care să se asigure că nicio firmă nou înfiinţată sau chiar în activitate să poată aducă ţara noastră la un astfel de nivel deplorabil.

Toate acestea se întâmplă în momentul de faţă datorită unui slogan integrat în întreaga lume de afaceri „extindere permanentă sau desfiinţare”.

Extinderea permanentă nu poate fi obţinută decât cu un preţ prea greu pe care omenirea şi planeta pământ trebuie să le plătească.

În prezent, se cunosc mii de firme de pe întreaga planetă care deşi recunosc faptul că au devenit adevărate puncte de distrugere pentru mediul înconjurător, nu pot opri activitatea din motive de destabilizare financiară (directă şi indirectă) a locului în care îşi desfăşoară activitatea. Câteva exemple de acest gen şi care recent au ocupat paginile principale a știrilor de pe întreaga planetă sunt: Amazon, Apple, Google etc.

bottom of page