top of page

Dreptul gratuit la confesiune şi la serviciile către enoriaşi

Dreptul gratuit la confesiune şi la serviciile către enoriaşi

 

În Sfânta Biblie este menţionat un amănunt foarte important legat de soarta enoriaşilor care cu bună ştiinţă sau nu, ajung în iad la sfârşitul acestei vieţi, datorită faptului că îi urmează pe unii preoţi care şi-au vândut sufletul într-un mod conştient sau nu.

 

În România, există câţiva preoţi care (cu sau fără voia dânşilor) au prins un obicei foarte neortodox.

 

Din dorinţa sinceră de a salva aceste suflete, promit solemn că în prima săptămână de la instalarea în funcţie, am să iniţiez procedura de introducere a unei legi prin care să devină ilegal pentru preoţii din întreaga ţară să stabilească preţuri pentru prestarea de servicii către enoriaşi. Nu va fi ilegal pentru enoriaşi să ofere atât cât consideră de cuviinţă preoţilor, sau bisericii a unor sume de bani, fie mari sau mici.

bottom of page