Educaţia
Prioritate pentru ţara noastră în acest moment o constituie ridicarea nivelului educației. În special în zonele rurale. Astfel ne asigurăm că oferim un viitor confortabil copiilor noştri.
Educaţia reprezintă fundaţia unei societăţi civilizate şi prin ea o comunitate de oameni reuşeşte cu succes să trăiască în pace, ordine, armonie, sănătate adecvată şi fericire. În prezent educaţia şi educatorii sunt dintre cele mai neglijate din ţara noastră.
În prezent educaţia în România pare a fi neglijată în mod intenţionat.
Îmi este dificil să mă hotărăsc dacă este vorba de rea intenţie sau lipsă de interes. Educaţia necesită o schimbare de urgenţă, iar eu doresc să fac din acest fapt un scop principal al mandatului acesta şi a întregii mele vieţi.
Argumente:
Consider că o persoană educată e capabilă să discearnă cu mult mai multă uşurinţă binele de rău. O comunitate cu nivel ridicat de educaţie, are un procent scăzut al criminalităţii, o situaţie financiară superioară şi un nivel ridicat de fericire al populaţiei. O persoană educată învăţa să îşi construiască în viaţă o cale sau un scop clar pe care să îl urmeze. Prin acest fapt, oamenii ajung să se specializeze pe anumite domenii şi astfel pot oferi servicii la un nivel înalt împerecheat cu preţuri adecvate. Societăţile moderne funcţionează mult mai bine pe acest sistem şi îl încurajează în permanenţă. Îmi doresc ca şi cetăţenii ţării noastre să capete obişnuinţa şi încrederea de a apela la serviciile specialiştilor. În acest mod economia ţării se va autoregla la un nivel la care serviciile specializate vor devenii uşor accesibile financiar tuturor, iar românii vor putea petrece timpul suplimentar în mod mai plăcut sufletului.
De asemenea, o persoană educată realizează mai uşor riscul nemeritat, provenit din producerea unei nelegiuiri.
În doar 10 ani, viaţa noastră, dar în special a copiilor noștri, se va îmbunătăţi radical.
Copiii noştri trebuie să fie educaţi ca atât în viaţa profesională, cât şi în viaţa de zi cu zi, să poată manifesta răbdare şi conştiinciozitate de progres permanent. Din experienţă personală dobândită din anii pe care i-am petrecut în multe ţări dezvoltate din lume, vă pot relata şi câteva părţi negative ale sistemelor de educaţie ale acestor ţări.
Copiii din aceste ţări au devenit fără voia lor extrem de nerăbdători, fără o cultură generală minimă, refuză cu duritate să urmeze sfaturile sau cerinţele părinţilor şi consideră că li se cuvin toate cele dorite fără vociferare. Devin fără voia lor din ce în ce mai iresponsabili şi mai nou sunt învăţaţi să se revolte public pentru nemulţumirile proprii.
Copiii români trebuiesc educaţi să muncească sârguincios şi să lupte corect cu competitorii lor pentru ceea ce îşi doresc să obţină în viaţă şi mai ales să o facă cu răbdare. Experienţa pe care am obţinut-o şi după o consultare sinceră şi în detaliu cu educatorii cei mai buni ai ţării noastre, vom putea duce acest domeniu la nivelul cuvenit.
Soluţii:
1. Mărirea salariilor cadrelor didactice cu 100% în următorii cinci ani. Sunt conştient că în trecut au existat astfel de declaraţii în alte candidaturi, însă aşa cum am menţionat anterior, educaţia va constitui pentru mine cel mai important proiect al vieţii mele.
2. Premii substanţiale acordate profesorilor (doar prin metode folositoare copiilor şi fără a îi forţa în nici un fel) ai căror elevi vor obţine cele mai bune rezultate la învăţătură, concursuri, olimpiade, etc. Detaliile am să vi le prezint în interviurile pe care am să le ofer tuturor celor interesaţi de propunerile mele.
3. Toate şcolile să fie dotate adecvat pentru a oferi copiilor o educaţie foarte bună. Pentru acest lucru am să încurajez foarte mult firmele private să sponsorizeze şcoli din toată ţara. Prioritate vor avea şcolile rurale.
4. Oferirea a cât mai multor cursuri de respecializare, cu posibilitatea de a achitare a taxei corespunzătoare, în rate după obţinerea unui venit minim stabilit prin lege. Ex: beneficiarul va începe să achite taxa doar în cazul în care venitul lunar va depăşi valoarea triplă a coşului zilnic. Sistem existent în prezent în toate ţările dezvoltate şi care este valabil până la vârsta de maximum 60 de ani. Datoriile neachitate ale cursanţilor să fie şterse şi nu transferate urmaşilor de drept.
5. Comisii speciale menite să urmărească condiţiile copiilor cu rezultate scăzute la învăţătură le primesc în familiile acestora. În acest fel ne asigurăm că respectivi copii au şanse mărite de a deveni fericiţi şi cetăţeni buni ai societăţii.
6. Reintroducerea uniformelor şcolare. Interzicerea prin lege a accesului elevilor în şcoli cu telefoane mobile, bijuterii, tablete sau alte gadgeturi similare.